Două mame

847238-1680x1050-[DesktopNexu

Într-una din zilele lungi ale celor patru luni cât au aşteptat să se finalizeze procedura de adopţie, au aflat de ziua în care mama zămislitoare urma să renunţe legal la copilul zămislit şi să-l treacă în grija statului. Asta însemna că femeia va da în faţa notarului o declaraţie în care spunea povestea zămislirii şi motivul pentru care nu vrea, nu poate şi nu trebuie să-i fie mamă acelui copil.

Cu inima strânsă, dar plini de curiozitate, s-au întâlnit pe trotuarul din faţa notariatului. Nu trebuia să ştie nimeni că se aflau acolo, că ei sunt ei – cei care vor fi părinţii acelui copil. Era destul de multă lume care avea treabă, în ziua aceea, cu notarul, aşa că s-au putut pierde liniştiţi în mulţime. Când ea – mama zămislitoare – a fost strigată, cealaltă mamă era chiar în spatele ei. S-a uitat, cu privirea arzând de emoţie şi teamă, la părul ei întunecat şi lung, trecut de umeri şi la trupul subţire, îmbrăcat curat, într-o rochiţă cenuşie cu floricele delicate, albe şi a implorat în gând: „fă-o, Doamne, să se întoarcă pentru două secunde măcar, să o văd”. Dumnezeu sau dorinţa ei arzătoare au făcut ca un chip suav, tânăr, palid şi foarte trist să-şi arunce privirea până în fundul sălii mari, aşteptând, parcă, ceva. În cele câteva secunde a reuşit să desluşească în ochii căprui, umbriţi de gene lungi, întorşi spre ea, deznadejde şi durere. Apoi chipul şi-a plecat genele peste privirea în care tremurau lacrimi, îndreptând-o, învinsă, spre podea. Semnul că-şi poate păstra copilul nu venise de nicăieri şi toată povara abandonării coborî pe umerii ei, încovoind-o. N-a mai putut decât să promită – copilului zămislit şi ei însăşi – că nu va fi zi în care să nu se gândească şi în care să nu se roage pentru puiul ei.

O parte din povară atinse şi umerii celeilalte mame. S-a întors încet, ca într-un vis, spre ieşire. Văzuse tot ce venise să vadă. Văzuse şi el chipul, privirea, umerii şi povara de acolo, din spatele sălii de aşteptare, unde rămăsese. Au ieşit tăcuţi şi s-au despărţit fără să-şi spună un cuvânt, îndreptându-se, fiecare, către locul în care lucra, vinovaţi că bucuria lor se năştea din durerea ei.

(Povestea asta a fost cadoul meu de Crăciun de la mama. Deşi, instinctiv, o ştiam, mi-a fost dăruită cu lacrimi în ochi şi mi-a confirmat ceea ce am simţit toată viaţa)

Anunțuri

9 gânduri despre „Două mame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s