Urban Spring

Fotografie1107

Culorile au izbucnit chiar și lângă asfaltul searbăd, plin de bălți anoste, cumva asortate cu graffiti-ul apărut într-o noapte pe ușa asociației de proprietari. Obraznicii ăștia de copii, generație scăpată din mână, cum se exprimă ei tocmai lângă copacul roz ce a nins pe asfaltul proaspăt măturat de tanti Mioara, grasă și roză la rândul ei. Ușa trebuie vopsită, cum să stea niște oameni serioși ce calculează și încasează aproape zilnic, cu așa o ușă. Mai ales că se perindă tot cartierul pe acolo și vede. A venit și domnu’ Dumitru de la blocul patru și a zis că-i știe pe vreo doi dintre băieții ăștia care-au măzgălit ușa. O să se ducă la mă-sa și-o să-i pună în vedere să ia vopsea, că bidinea le dă el, să trimită băieții  să repare tărășenia. Așa ceva nu se poate, ba e chiar inadmisibil! Apoi a venit tanti Mioara nervoasă și a bombănit măturând asfaltul nins de copacul roz care a îndrăznit să-și scuture petalele în fața asociației, deși se știe că lu’ domnu’ președinte îi place curățenia lună. Primăvara trecută chiar s-a gândit să taie copacul, că ține umbră și face mizerie. Dar s-au opus vecinii de la parter și mai ales doamna asta, Roșca, care-i rea de gură și mai dă și de mâncare la toți câinii, culmea, tot aici, la el, în fața asociației. Copacul roz a scăpat cu viață, dar ușa tot nu a fost vopsită, că mă-sa băieților a zis că domnu’ Dumitru n-are dovezi și ea n-are bani de vopsea, că nici părul nu și l-a vopsit de trei luni de zile. Domnu’ Dumitru a reproșat public că doamna se plânge nejustificat, că în loc să-și ia țigări și cafea toată ziua de la magazinul de peste drum, mai bine ar pune băieții ăia la treabă. Că și dacă n-au măzgălit ei ușa, cineva tot trebuie să o vopsească, că doar nu-i casă de vădane asociația asta! S-au contrat vreo juma’ de oră sub copacul înrozit, apoi domnu’ Dumitru și-a adus aminte că trebuie să se întoarcă acasă cu pâinea după care îl trimisese doamna Dumitru, că-l așteaptă femeia cu masa și el se luptă pentru un cartier de nerecunoscători. Unde mai pui că domnu’ președinte vrea și copertina reparată, că se găinățează porumbeii fix în capul proprietarilor și de-aia nu mai vin să-și plătească întreținerea la timp. Da-i dă el în judecată, nu mai e el așa suflet nobil de-l iau toți de prost. Și-o pune el pe Mioara și să toarne otravă la rădăcina copacului, și să dea grâu otravit la porumbei, ca să scape odată de griji. Că el e președinte de asociație, nu administrator de parcuri. Apoi o să-și pună o cameră de-aia cum are și vecinul de la el de pe scară, ăla de mai pleacă la muncă în Italia și-i plin de bani, ca să vadă și el dimineața cine i-a măzgălit noaptea ușa, ca să știe domnu’ Dumitru pe cine să tragă la răspundere, cu dovezi.

Un porumbel uguitor își ia zborul de pe marginea copertinei, decorând pe nesimțite părul alb de atâtea griji al domnului președinte și Mioara își rotește ochii în capul roz, urmărind o petală ce plutește blând, desăvârșind proaspăta decorațiune.

– Să vă dea Dumnezeu sănătate, dom’ președinte, zice ea în timp ce se întoarce să plece, zguduită de râs.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s