Viziune imposibilă

igsm-1991

Am senzaţia că oamenii se împart în două categorii. Hai, două categorii jumate: cei care cred că un om se duce la psiholog de chichi, de michi, de trei lei ridichii – că n-are ce face acasă şi e plin de curiozitate şi, implicit, de bani, cei care cred că un om se duce la psiholog pentru că – nu?! – e nebun şi cei care au fost şi ei în locul ăla în care începi să te temi un pic pentru sănătatea ta, nu neapărat mintală. Personal, mi se cam rupe dacă sunt luată de nebună, tind chiar să-mi placă, pentru că nebunii au sclipirea lor de geniu, ce dacă nu sunt înţeleşi de restul anost al lumii. M-am surprins, totuşi, deranjată de cei care cred că totul e o joacă şi o închipuire. Nu, nu e! Cum adică nu poţi să-ţi stăpâneşti crizele de anxietate? Controlează-te, dragă! Păi tocmai de-aia m-am dus la psiholog, în principiu, să mă înveţe cum. Pesemne că m-am controlat prea mult până acum şi mi s-a terminat controlul. Oricum, celor care nu înţeleg cum e treaba asta, le doresc să nici nu aibă ocazia, pentru că sunt total neinteresanţi şi măcar atât am învăţat – să nu mai aştept nimic de la ignoranţi. Celor care mă cred nebună, le doresc să mă creadă în continuare aşa, pentru că sunt. Iar celor care ştiu, au trecut sau trec prin hăţişul ăsta, le întind mâna şi le doresc un psiholog bun şi introspecţie plăcută.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s