Neliniște

Fotografie0465

În pauza asta de inspirație stârnită de lipsa de timp și de aglomerarea în capul meu a tot felul de bazaconii contabilicești, mă tot surprind fiindu-mi dor să scriu. N-am mai scris, înainte de a mă apuca anul trecut, din cea mai tânără tinerețe, iar acum mă simt ca și când cineva nu mă lasă să fac ce vreau. Cuvintele mi-au fost speriate de oameni insipizi și îngrozitor de serioși și au fugit în lumea largă. Câte un gând care încearcă să se întruchipeze, fuge și el mâncând pământul, alungat de gânduri reci și anoste despre rapoarte de audit scrise cu răutate. I-am citit pe alții în continuare, pe cei pe care îi citesc și mi-au devenit ca un drog, și m-am tot gândit cât trebuie să fie de mișto să te poți concentra pe ce îți place să faci, mai mult decât pe ce trebuie să faci. Acum m-am așezat aici, cu cuvintele puține care s-au întors de dragul meu și, în lipsă de altceva, m-am apucat să-mi plâng dorul. Dorul ăsta, că am mai multe. Și am găsit un text scris mai demult – cam pe când începuseră lucrurile să nu mai fie lucruri, ci adânci temeri de a nu fi reușit să fiu cine sunt – pe aceeași temă. Ziceam așa:

Aş vrea să scriu o carte… Cu asta în minte mă regăsesc periodic, mai ales atunci când eul meu cel mai lăuntric mă intreabă: ce ţi-ar plăcea să faci? Ce ţi-ai dori, într-adevăr, să faci? Nu ca meserie neapărat, deşi ar fi ideal, dar ca o plăcere a sufletului.  Şi mă gandesc: mi-ar plăcea să decorez case, încăperi, grădini – cu talentul stau mai prost, dar mi-ar plăcea. Mi-ar plăcea să desenez – nici la asta nu sunt talentată, dar cândva desenam cu pasiune ore-n şir. Mi-ar plăcea să scriu o carte… da… Să vin acasă de la “minunatul” loc de câştigat traiul şi să mă cufund în scris. Să am un subiect de care să mă îndrăgostesc şi să vin să îl modelez, să îl cercetez, să aflu de unde a pornit şi unde va ajunge, să-i dau suflet din sufletul meu şi să-l dăruiesc omenirii. Un vis măreţ, păcat că inspiraţia mă loveşte tot periodic şi fără legătură între perioade.

Apoi au început să curgă din sufletul meu cuvinte bune. N-am scris nici bine, nici prost. Doar am scris – ce m-a bucurat, ce m-a torturat, ce mi s-a părut – după forma sufletului meu. Și am fost fericită că niciun cuvânt de-al meu nu a semănat cu alte cuvinte. L-am simțit cum a fost doar al meu și mi-a fost drag. Am fost fericită. Sunt încă, pentru că nu se poate să se fi terminat.

Uneori mă rătăcesc printre cuvintele pretenţioase ale altora pentru că, deşi prietenţioase, fac doar zgomot. Şi-atunci alerg într-un loc îndepărtat şi, cu riscul de-a nu fi pe placul nimănui, aştept să se facă linişte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s