Vigilentia!

598363_470112483029968_2129443184_n

Uită-mi-te-n suflet, dacă ai curaj. Da, da, curaj îţi trebuie, ca să mi te uiţi drept, fără să-ţi fereşti privirea la aflarea vreunui vârtej, a vreunei prăpastii sau a vreunui vârf ascuţit, avântat, inconştient, spre tine. A tăişului vreunui cuvânt nerostit, a liniştii prevestitoare de furtună, a ochilor înlăcrimaţi, a râsului nervos, a zăpezilor neumblate, a pietrelor aruncate, a neantului orb, a fulgerelor. Apoi priveşte-mă-n ochi şi nu uita ce ai văzut, o să-ţi folosească pe bucata de drum pe care o s-o mergem împreună. Să nu spui că te ia cu ameţeală de la hăul care o să se caşte din mine înaintea ta. Şi nici să nu visezi că vârful ăla e al tău. Toate sunt ale mele, dar tu trebuie să le ştii, pentru că tu eşti cel care e în pericol aici. Chiar dacă unele dimineţi sunt domoale şi-ţi pare totul bine, serile pot fi dezastre care te pot şterge de pe faţa pământului meu. Sau pot fi, dimpotrivă, vârtejuri delirante de plăceri absolute, negustate de nimeni niciodată, necuprinse de niciun ochi închis, nesimţite de niciun adânc de făptură. Şi-atunci n-ai mai putea să pleci. Ai vrea să fugi şi ai rămâne. Ai încerca să strigi şi ai tăcea. Ţi-ai dori să mori şi ai trăi. Şi pentru ce? Te-ai înlănţuit singur. Eu te-am rugat să vezi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s