Muzica ta

10462579_618712704902477_6412916729281699182_n

În tine cântă o muzică pe care nu o aude nimeni, nici chiar tu, dar care vibrează şi transpare în tot ce faci. Ai ritmul tău, dat de muzica ta. Dacă te opreşti de tot o secundă: cu paşi, cu zvâcnet, cu minte, s-ar putea s-o auzi. E neîntreruptă, cântă chiar şi când dormi, pe ea dansează visele. Fireşte, coşmarurile sunt însoţite de tonuri mai grave sau mai înalte, muzica e mai aprigă şi mai înteţită, însă aceeaşi. Frica are şi ea o tonalitate de inimă ce vrea să fugă, tristeţea întinde notele melancolic, răscolindu-le şi făcându-le să se tânguie, iar fericirea aleargă sacadat, când în sus, când în jos, când rotund, când albastru, după cum îţi dansează sufletul. Toate simţurile şi simţirile tale dansează pe aceeaşi muzică – a ta. Toate mişcările şi gesturile tale sunt dans: mersul, înălţarea frunţii, aplecarea capului, mângâierea, alergarea, felul în care îţi aprinzi ţigara sau în care îţi umpli nările cu un anume parfum – toate ţin ritmul muzicii tale. Iar dacă te îndrăgosteşti de o altă muzică, din afara ta, este pentru că vibrează cu muzica ta. Cu cât eşti mai crud, mai verde, cu atât muzica ta e joc. Cu cât eşti mai neliniştit, cu atât muzica ta e vâltoare. Cu cât eşti mai înţelept, cu atât muzica ta e râu cuminte în zi de vară. Într-o singură viaţă eşti câte puţin din toate astea, iar muzica ta e simfonie. Ascultă! Şi nu dansa pe muzica altcuiva.

Anunțuri

3 gânduri despre „Muzica ta

  1. Minunat, sublimul a cântat la pian și tu ai dirijat. O, și ce bucurie e să-ți închipui cum ar suna muzica pe care dansează visele! Am rămas cu un ritm voios în puls și cu gândul că în noi e ceva atât de frumos încât aproape că putem spera că vom cunoaște sentimentul unei tulpini atunci când înflorește. Mulțumesc tare, e frumos aici la tine în interior, abia aștept să mai călătoresc pe coordonatele introspecțiilor tale. O seară de vis! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s