Părinteşte

untitled

Atunci când ai copii, indiferent ce zic unii şi alţii, psihologii şi neavizaţii, lupii moralişti şi binevoitorii, nu mai trăieşti doar pentru tine decât într-o foarte mică măsură. Sau, mai bine zis, asta devine viaţa ta. Pentru unii poate fi o corvoadă. Pentru alţii mai norocoşi, aşa cum sunt şi eu, e o binecuvântare. Nu ştiu dacă e bine sau nu, dar nici nu văd cum ar putea fi altfel. Iar atâta timp cât un om se simte bine trăind pentru copiii lui, nu văd de ce ar fi rău. Da, ştiu, poate părea că te neglijezi pe tine ca om, nevoile şi dorinţele tale, visele şi aspiraţiile tale. Sau poate părea cumva că te ascunzi în spatele lor, al copiilor, ca şi cum ar fi un scut pentru teama ta de a nu da greş urmându-ţi visele. Dar dacă toate astea pălesc în faţa micilor tale sufleţele? Dacă nu există nimic pe lume care să te facă să te simţi mai împlinit decât faptul de a fi părintele şi prietenul omuleţilor pe care i-ai adus pe lume sau pe care ai norocul să-i creşti? De ce ar fi mai important pentru cineva să fie un inginer de succes, de pildă, decât un părinte de succes? De ce ar fi mai importantă o carieră într-un domeniu oarecare, decât „cariera” de mamă? De ce un om care are succes în afaceri e privit cu mai multă consideraţie decât o mamă care stă acasă şi creşte copii? Nu e nevoie să renunţi la nimic pentru a fi părinte. Nu cred că a nu te mai duce noaptea în club reprezintă o renunţare la ceea ce eşti tu cu adevărat. Sau faptul că nu mai poţi căsca gura la shopping toată ziua, că trebuie să-l iei pe ăla mic de la şcoală. Că nu mai poţi să stai la salon juma’ de zi, că trebuie să-ţi ajuţi copilul să-l facă pe a mare de mână. Cred, de asemenea, că afacerile de succes nu ar suferi o întorsătură dramatică dacă ţi-ai face timp, seara, să-ţi petreci o oră cu micuţul tău, chiar dacă time is money şi nu-ţi iese nimic din asta. Oricum, ar fi o prezenţă mai plăcută decât toţi colţuroşii cu care vorbeşti lucruri importante toată ziua.

Eu zic că nu e vorba de renunţare, ci de descoperire. Nu e vorba de sacrificii, ci de victorii. Şi, mai ales, nu e vorba de închiderea orizonturilor, ci de deschiderea lor. Şi mai zic că îi admir pe cei care înţeleg că a fi părinte înseamnă mai mult decât a avea un copil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s