Shopping

Se făcea că eram (sau chiar eram) în Jysk, pentru că Ikea n-avem încă la Braşov, şi ameţeam de zor printre rafturi împreună cu prietena mea bine ancorată în realitate. Spun asta pentru că eu, nefiind un fan al cumpărăturilor sau al orientării în spaţiu, dacă m-aş fi dus singură, aş fi fost acolo şi acum, căutând ca să găsesc… Chiar şi aşa, însoţită, un stand întreg a fost răpit de extratereştri la numai câteva minute după ce pusesem în coş ceva de pe el. Ştiu asta pentru că nici prietena mea nu-l mai găsea. A reapărut după alte câteva minute, dar asta nu ne-a liniştit, pentru că cine naiba îşi ia aşternuturi din material de steag? Am trecut peste traumatizantul moment şi ne-am dus la raionul cu coşuri de gunoi şi diverse perii. Văzusem pe site-ul lor o perie wc mişto de tot, care se potrivea cu ce mai am eu prin baie, aşa că ne-am apucat să o căutăm. Am găsit-o, mai era o singură bucată, îndoită toată şi supărată pe viaţa ei de perie. Plus că era mică şi pricăjită, astfel încât ne-am dat seama că până şi pozele cu perii de budă sunt photoshopate în zilele noastre. Am plecat de acolo, ne-am mai minunat de una şi de alta, dar mai ales de câte una rămasă singură pe raft, deşi noi voiam mai multe, apoi ne-am întors la raionul cu perii. Pentru că aveam amândouă nevoie ca de aer de câte una, evident. Prietena mea s-a înfipt cu viteză spre capătul standului şi când să strige fericită că a găsit peria vieţii ei, a citit pe etichetă „perie de baie”. Nu că nu şi-ar fi putut face treaba cu succes, că doar şi wc-ul e tot în baie, de obicei, dar pur şi simplu nu avea suport, aşa că prietena mea s-a bucurat că şi-a domolit exuberanţa şi a tăcut. Nu pentru mult timp, însă, pentru că la capătul opus al standului stăteau cuminţi, multe şi gata să fie luate acasă, periile mult dorite. Ne-am apropiat de ele cu teamă să nu fie doar un vis, ne-am luat câte una, am întors-o pe toate părţile, apoi am auzit-o pe prietena mea întrebând(u-se):

– Oare îmi încape în rucsac?

Nu ştiu dacă a auzit-o şi altcineva în afară de mine, dar tind să cred că da, pentru că un domn care era lângă ea s-a îndepărtat uşurel, uitându-se cu coada ochiului să nu cumva să-l urmărească, iar o doamnă a privit-o consternată, gata să-i explice că periile acestea nu se ţin, de obicei, în rucsac.

În ceea ce mă priveşte, am leşinat de râs vreo zece minute, astfel că tot magazinul se uita la mine gata să mă întrebe de ce râd, ca să râdă şi el. Am observat, în timp ce-mi curgeau lacrimile şi mă ţineam cu mâinile de burtă, două domnişoare şi o doamnă care începuseră să zâmbească, pentru că, nu-i aşa, râsul e molipsitor. Chiar şi prietena mea era un pic în dubii de ce râd în halul ăla, dar asta n-o împiedica să-şi îndese peria în rucsac ca să vadă dacă încape sau nu. I-a încăput, fapt care a bucurat-o. De acum înainte va putea să umble cu peria de budă în rucsac, alături de ruj, tampoane, ţigări, şerveţele, listuţe de cumpărături de acum un an, papucii pe care-i cumpărase înainte cu vreo oră că se apropie vara şi să n-o prindă desculţă şi alte mărunţişuri, pentru că nu se ştie niciodată când va avea nevoie de una.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s