Dureri

Oraşul a devenit claustrofob deja. De obicei, oraşul devine claustrofob vara, când în loc să zaci pe o plajă cu marea spumegând sau pe un petic de pădure cu brânduşe sclipind mov în umbra întreruptă de câte o rază albă de soare, zaci în birou, fiindu-ţi prea destul şi să fii. Te-ai putea teleporta în gând, dar la birou nu poţi să închizi pur şi simplu ochii fără să se zgâiască lumea la tine, iar asta ţi-ar împiedica, desigur, alunecarea. Şi ai lua şi copiii cu tine, că-i vezi mânji înhămaţi şi înşeuaţi prea devreme. Nu de tine, că tu ştii cum te-ai zbătut în hamuri şi n-ai face asta nimănui. De oameni care au ca unic scop în viaţă să subjuge, să alinieze, să niveleze. Iar presiunea asta de a vrea să respiri şi de a nu găsi nicio crăpătură în zidul care a crescut în jurul tău e aprigă, uneori te îngenunchează. Tu, ca om mare ce te-ai făcut, îţi rabzi îngenuncherea, chiar dacă îţi urlă nedreptatea prin fiecare ungher al fiinţei, pentru că ştii să te ridici. Ai făcut-o de atâtea ori şi o să o mai faci. Dar cum poţi să rabzi îngenuncherea copiilor tăi? Cum îi poţi ridica şi convinge că îngenuncherea e puterea de mai târziu? Cum le poţi şterge lacrimile şi cum poţi sta drept în faţa lor când le spui că lumea e strâmbă, cocârjată şi atât de urâtă? Nu toată şi nu mereu, dar destul cât să îi îngenuncheze pe ei? Cum îi faci să înţeleagă că toţi oamenii ăia mici la suflet deveniţi călăi sunt, de fapt, cei care trebuie compătimiţi şi ridicaţi din genunchii din care nu a avut cine să-i ridice, iar ei singuri nu au fost suficient de puternici să o facă? Şi cu cât te gândeşti mai mult, cu atât oraşul devine mai claustrofob, chiar dacă încă nu e vară. Mai e un pas, respiră!

Anunțuri

3 gânduri despre „Dureri

  1. Iată încă o dovadă că înțelepciunea își are rădăcinile în profunzimi sufletești, în loc să arați cu degetul, mai bine le desfaci și pe celelalte patru, astă unire va sta într-o palmă întinsă, nu într-una dată. Firește, dacă mâna rămâne întinsă, nu e cazul să te mânii, poți mușca din pumnul strâns fiindcă uneori nu poți face nimic, chiar dacă ai face-o din tot sufletul, și asta e o garanție că intenția era cu adevărat bună. În fine, vorbe de prisos, faptele-s cu folos, iar tu oricum ai expus un tablou care n-avea nevoie de completare, chiar dacă cele de mai sus nu s-au dorit a fi vreuna. O săptămână cu calm și răbdare, dacă tot merg bine împreună!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu sunt chiar înțeleaptă, iar calmul și răbdarea nu sunt tocmai punctele mele forte, dar am observat că scrisul oferă și alte perspective asupra lucrurilor. Eu, în situații de criză, am nevoie să văd partea bună a lucrurilor și uneori e greu.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s