Banalităţi

M-ai întrebat, pe vremea preistoriei noastre (nu că ar fi fost cu atât de mult timp în urmă, deşi pare acum câteva secole, ci pentru că era înainte de istoria noastră), care este visul meu. Nu ştiu exact de ce voiai să ştii, poate doar făceai conversaţie, pentru că tu aveai viaţa deja planificată pe următorii cinci ani, iar eu nu făceam parte din planurile tale. Întorsătura pe care au luat-o lucrurile mă duce cu gândul la frăzuţa asta, exagerat de des întâlnită în ultima vreme, a lui Woody Allen: if you want to make God laugh, tell him about your plans (cred că acum se tăvăleşte pe jos). Ştiu că, deşi chiar am capul plin de vise, m-am blocat atunci şi n-am ştiut să-ţi răspund. Nu pentru că nu ştiam care e visul meu, ci pentru că n-am vrut să mă crezi banală. Acum nu-mi mai e teamă de asta, pentru că mi-am dat seama că e cel mai greu de atins vis pe care îl poate avea un om. Aşadar, visul meu cel mare  e să fiu fericită cu tine şi să-mi văd copiii fericiţi. Nu împliniţi profesional, material, pe culmile succesului, al puterii şi al bogăţiei, ci doar fericiţi, orice ar însemna asta. Cât de banal sună? Foarte, deşi, dacă stai să te gândeşti un pic, fericirea nu e ceva uşor de simţit, mai ales în zilele noastre pline de statusuri şi „filosofi” care te învaţă că viaţa e grea, iar fericirea e o iluzie, deoarece, nu-i aşa,  cu cât eşti mai deştept, cu atâta trebuie să fii mai nefericit. Dar eu m-am decis brusc să fiu proastă. Proastă rău, chiar, pentru că vreau să fiu fericită tare atât eu, cât şi urmaşii mei până la ultima generaţie. Am rătăcit atâta, că n-am mai crezut că o să ajung vreodată pe drumul bun. Acum sunt exact unde vreau să fiu. Cu tot dorul ăsta sfâşietor, cu toată depărtarea, cu toată străduinţa de a înţelege adolescenţa imposibilă a copilului meu şi de a proteja copilăria zbuciumată a celuilalt copil al meu, cu toată disperarea cu care mi-a fost frică să sper – cu toate astea, acum sunt în locul în care toate au sens, aşa cum ai spus şi tu. Oricât de întreagă aş fi eu de una singură, fără iubirea voastră sunt goală. Şi oricât de banal şi de tăiat venele de plictiseală ar fi visul ăsta al meu, nu o să renunţ niciodată la el.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s