La 6, la Prefectură

IMAG4127

La Braşov, aseară, copiii noştri frumoşi au ieşit, din nou, în stradă. Au strigat, au ţinut momente de reculegere, au cântat, au sărit. Fete, băieţi, rockeri, nerockeri – oameni tineri, oameni cu inimile mai mari ca ei. Oameni care au înţeles că „merge şi aşa” nu mai merge. Au fost în jur de 2000 aseară, iar cu o seară înainte, în jur de 1000. Nu sunt mulţi, Braşovul poate mai mult de atât, a putut întotdeauna. Din această cauză, eu, neica nimeni (sau mândra nimeni, că-s muiere), mamă de copii care au dreptul să nu ardă în flăcările unui iad al imbecililor şi rupţilor de realitate, vă rog pe voi, mame şi taţi de copii, de tineri din ăştia frumoşi, să veniţi şi voi diseară, la 6, la Prefectură. E momentul să fiţi lângă copiii voştri. E momentul să-i ţineţi de mână şi să strigaţi cu ei, să săriţi cu ei, să cântaţi cu ei sau doar să mergeţi alături de ei. E revoluţia lor, dar noi le suntem datori.

Anunțuri

2 gânduri despre „La 6, la Prefectură

  1. Bună dimineața. Mă întreb câți din acei oameni au ieșit cândva în stradă pentru că peste un muncitor a căzut un mal de pământ. S-a întâmplat în România.
    Omul își găsește ușor însușiri nobile și trece la fel de ușor peste propria ipocrizie.

    Îmi aduc aminte de o filmare din Africa sălbatică. O turmă de bivoli ”conviețuia” cu un grup de lei. Din când în când leii mai mâncau câte un bivol. Totuși, turma nu părăsea locul. Explicația era că amenințarea vizibilă este mai puțin periculoasă. Dacă bivolii s-ar fi dus în alt loc, dădeau de lei cu care nu erau obișnuiți și care ar fi făcut destul de probabil mai multe victime.
    Așa conviețuim și noi -turma de bivoli- cu politicienii noștri.

    Ce e afară în stradă e doar o turmă; furioasă, dar turmă.

    Apreciază

    1. Bună dimineaţa,
      Viaţa unui muncitor peste care a căzut un mal de pământ nu e mai puţin importantă decât vieţile tinerilor ălora, doar contextul e altul. Poate sunt naivă, poate sunt şi ipocrită, dar nu vreau să privesc ţara asta ca pe o turmă. Fiecare face după cum simte, iar eu, acum, am simţit că aş fi murit dacă vreunul dintre copiii mei ar fi păţit ce au păţit oamenii ăia şi nu vreau să mor. Dimpotrivă, în egoismul meu, vreau să trăiesc liniştită că n-o să trec vreodată printr-o oroare ca asta. Desigur, accidente se întâmplă, dar atunci când „leii” reacţionează cum au reacţionat ai noştri, e dreptul „turmei” să se înfurie.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s