1989

În 21 decembrie 1989 aveam meditații la mate. Eram într-a zecea și făceam meditații pentru treapta a doua. Am fost ultimii care am prins treapta a doua și primii care am dat bacul din patru materii. De asemenea, am fost ultimii care am făcut cinci ani de facultate, la ASE, dar asta e cu totul altă poveste, am vrut doar să subliniez ce ființă norocoasă sunt.

Cum spuneam, aveam meditații la mate. Proful venea acasă. Nu mă prea omoram cu învățatul, deși eram conștientă că trebuie să iau treapta a doua, măcar pentru faptul că eram la unul dintre cele mai bune licee din oraș și nu intenționam să schimb lucrul ăsta. Dar nu învățam, pentru simplul motiv că eram obligată de mama, care a fost mereu stresată că a nimerit un copil prost. Nu-mi făcusem toată tema, așa că mă munceam să mă montez să mă apuc s-o termin. Greu proces, noroc că a sunat telefonul și proful de mate a anunțat că, din cauză că pe stradă e circ, nu ajunge. Văzusem la televizor ceva, așa că, copil prost cu tema nefăcută, am zis go revolution! și m-am bucurat că nu fac meditații. Nu știu de unde aveam cu împrumut un aparat video, așa că i-am chemat pe prietenii mei din bloc să ne uităm la singura casetă care venise la pachet cu aparatul și pe care era, nici mai mult, nici mai puțin decât… Iisus din Nazaret.  Și ne-am uitat noi așa, când la film, când la revoluție, dar mai mult la film, până când mi-am dat seama că treaba e serioasă și tata e la muncă. Am intrat un pic în panică, dar m-am liniștit când l-am văzut acasă, viu și nevătămat. Am mai stat stresată din timp în timp, când se ducea jos, la parter, unde baricadaseră ușa blocului și stăteau de pază, prin rotație, bărbații din bloc. Noaptea a trecut bine, fără incidente, doar cu senzația că de data asta n-o să se mai termine așa repede, ca în 15 noiembrie 1987. Și așa a și fost.

Peste drum de bloc era (e și acum) o unitate militară. Deși ne-am uitat la televizor tot timpul, treaba a devenit cu adevărat reală în momentul în care din unitatea militară de peste drum a început să se tragă. Cu gloanțe. Înspre blocuri. La prima rafală, care a izbucnit pe neașteptate ziua în amiaza mare, eu m-am băgat în cămară, mama a stat, îngrijorată, în bucătărie, iar tata era jos, de pază. Nu mai știu ce zi era, posibil 23. Rafalele de gloanțe izbucneau din când în când, zvonuri umblau că în bloc se ascund „teroriști” ba la etajul 2, ba la etajul 7, iar în casă la Bianca și Ramona, surorile de la etajul 8, una de-o seamă cu mine, iar cealaltă cu patru ani mai mică, intrase un glonț. Din fericire, nimeni nu fusese rănit. Noaptea dormeam toți în dormitorul alor mei, pentru că era mai apărat, iar patul nu era în dreptul ferestrei.

Apoi i-au împușcat pe Ceaușești, în direct, la televizor. M-am uitat fără să-mi pot dezlipi privirile, iar ai mei n-au avut nimic împotrivă. Cred că erau la fel de șocați ca și mine că asistăm la o execuție în direct sau, poate, nu le venea să creadă că treaba avea să fie dusă până la capăt. Dar a fost. Au urmat imaginile cu morți și gropi comune și mi-a trecut prin cap că meditațiile la mate n-ar fi fost un lucru atât de oribil.

În 22 decembrie era ziua lui Ivon, iar în 25 a lui Mihai. Și-o serbau deodată, astfel că seara, de Crăciun, ne-am dus la ei. Locuiau ușă în ușă cu noi și nu se punea problema unei petreceri la momentul ăla, cred că era mai mult nevoia de a sta împreună. Crina era mică și se speria tare de fiecare dată când din unitatea militară se trăgea și noi ne ridicam de la masă și fugeam în hol. La un moment dat, la televizor a început Ringul, cu Sergiu Nicolaescu.

Nu-mi amintesc deloc bradul din anul ăla.

În 26 sau 27 decembrie am primit de veste că au adus pâine la alimentară. M-am îmbrăcat și m-am dus, nu mai ieșisem de atâtea zile din casă. De vreme ce Ceaușescu murise, revoluția era încheiată, așa că mama nu a considerat că ar fi periculos să ies să iau pâine. Tata s-a dus la bunici, în centru. Am luat două franzele, fără cartelă, și m-am întors. Era soare, nu mai știu dacă era zăpadă, dar părea o cu totul altă lume. Am pus pâinea pe masă și am ieșit în balcon, să mă mai uit un pic la ziua luminoasă. Sângele mi-a înghețat în vene când am dat ochi în ochi cu țevile reci ale puștilor îndreptate în sus de către soldații ce înconjurau blocul. Îl pândeau pe „teroristul” care se ascundea la etajul 10. Tata a venit din oraș și ne-a povestit că Modaromul și Unirea fuseseră ciuruite de gloanțe. Bunicii erau bine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s