(De)cădere

Și din aripa frântă începură să iasă tot felul de duioșii, una mai verde și mai albastră, mai rotundă și mai pătrată, mai multă și mai uitată decât alta, de nici nu-mi dădusem seama că într-o aripă, fie ea și de înger căzut, își poate face cuib așa ceva. Pe de altă parte, ochii, gura, lobul urechii, degetul mic de la piciorul drept, chiar și încheietura mâinii deveniseră cu timpul atât de transparente, încât nu se mai vedea nimic prin ele. Așa e mereu, cu cât privești mai mult, cu atât vezi mai puțin. Și din împletitura venelor albastre ce curgeau dintr-un capăt în altul al lumii începură să crească muguri. Dar nu-i nimic, o să ne mai vedem.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s