Ioachim

Pe Ioachim nu-l întrebase nimeni până atunci din ce lume vine, deși, dacă te uitai la pantofii lui, vedeai clar că nu mersese cu ei prin lumea asta. De aceea, când Clementina, micuța cârlionțată, cu ochii mari și verzi, îl trase de peticul mov, cusut pe genunchiul stâng al pantalonilor galbeni și îl întrebă mirată de uni ai ninit?, se miră și el. Nu pentru mult timp, pentru că micuța continuă, întinzându-i o frunză mare pe care zăceau zdrobite și amestecate șaptesprezece grame de flori de trifoi, douăzeci și nouă de petale de năsturași, un pumn de iarbă, polenul de la patru margarete și puful de la o păpădie jumate: vlei pălătulă? Ioachim vru, cum altfel. Luă frunza mare cu grijă, să nu răstoarne conținutul și o băgă cu totul în gură. Ie bun? întrebă curioasă Clementina. Ioachim făcu un cerc din degetul mare și cel arătător și își țuguie buzele. Clementina râse zglobiu și nasul i se încreți poznaș. Tai gios! îi porunci lui Ioachim, bătând serioasă cu palma un loc gol de lângă ea, de pe pătura întinsă de mama la umbra salciei ce-și pleca până aproape de pământ pletele lungi. Am tleabă multă, zise ea, preocupată, în timp ce Ioachim, ascultător, se așezase exact pe locul indicat, privind-o întrebător. Micuța îi întinse două farfurioare roz din setul de ceai și îi spuse: ateptăm mulafili. Ioachim se conformă și începu să aranjeze farfurioarele pentru musafirii ce urmau să sosească din clipă în clipă, apoi colindă cu grijă printre visele și gândurile Clementinei, anotimp după anotimp, până se făcu din nou dimineață. Mi-e flică de lupi, îi destăinui ea de îndată ce deschise ochii, într-o iarnă. Ioachim își făcu mâinile ghem și începu să proiecteze pe perete, acolo unde soarele îl spoi cu lumină argintie, un lup mare, apoi un lup mic, apoi o Clementină cârlionțată, apoi un iepuraș urecheat, iar Clementina ce dormi buștean toate nopțile de atunci încolo și își împărți fiecare zi cu Ioachim, se trezi că frunzele începeau să se îngălbenească și să cadă: mama îi luase haine noi, de mers la școală. Ioachim stătea pe marginea patului, frământându-și mâinile. Ce sunt astea? îl întrebă ea încruntată, arătând cu capul spre haine, iar Ioachim găsi că e timpul să plece.

Anunțuri

5 gânduri despre „Ioachim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s