Ultima vară

71796120_3220645757976613_4922157955735879680_n

Am scris eu cărțile astea, dar n-am spus nimic despre ele, iar asta e ca și cum aș avea niște copii și i-aș ține ascunși. Nu se face. Măcar să-i fac de râs dacă n-am de ce să-i laud. Așadar, Ultima vară s-a născut din întâmplare, după vreo trei sau patru ani de scris aici. Mi-am dat seama, la un moment dat, că poveștile pe care le tot scriu ar merita o carte a lor, așa că le-am adunat, le-am pieptănat, le-am suflat nasul, le-am întrebat dacă sunt bine așa, ele au zis na, dacă chiar trebuie să te dai în spectacol… și cam asta a fost. Cartea s-a numit mai întâi Eleonora și a fost publicată în variantă e-book la o editură al cărei editor m-a lăudat nevoie mare, ba chiar mi-a propus și un fundraising, moment în care am roșit. Când mi-am revenit, m-am dus și mi-am zis singură de deochi, fapt care l-a făcut pe domnul editor să dispară. Dar timpul a trecut, cartea nu s-a vândut și, ca orice muritor de rând, am vrut mai mult, așa că am trimis manuscrisul la edituri mai mari. Unele s-au făcut că n-au primit nimic, altele au zis da, poftiți, moment în care am devenit suspicioasă, iar în final m-am oprit la o editură al cărei om mi-a spus sincer mimimi mi mu bla bla bli bla blu, unele sunt mai bune ca altele, stilul nu e plictisitor, facem. Eu, când am auzit, le-am luat iar la pieptănat și le-am scos pe alea nu așa bune, muci nu mai aveau (dar de ce ai vorbi despre muci într-o prezentare de carte?!), am mai adăugat unele care mi s-au părut mai bune decât alea rele pe care le-am scos și am făcut singură. Desigur, s-ar putea crede că-s nebună, ceea ce nu este greșit, dar decât să stau în librărie și să nu mă cumpere nimeni, ceea ce ar fi cu adevărat frustrant, mai bine stau de capul meu. În fine, vreți să vedeți cuprinsul sau să-mi judecați deciziile?

wp-1582019033555..jpg

Mic dejun este, în esență, despre… un mic dejun. Dacă n-ați mâncat înainte, o să vă cam curgă ba…asta…imaginația. Da, chiar, cine ar vrea să citească așa ceva. Next!

Valiza. Mai mult decât că valiza asta e murdară, n-am ce să vă spun. Dacă sunteți curioși, poftiți de o deschideți.

Primăvară urbană, căci au și orașele primăverile lor, este inspirată de un graffiti desenat pe ușa unor oameni serioși. Eu nu sunt om serios, mi-a spus-o mama de multe ori, așa că îmi permit să râd și să fiu rea.

Pseudo – pe asta am scris-o de dragul amintirii, căci ce te face să râzi o dată, te face să râzi mereu, de unde și vorba aia: râzi ca prostul de ce-ți aduci aminte.

Geruțu – acest love story al ultimei veri, deși se petrece mai mult iarna, e singura poveste de dragoste din carte. Dacă nu vă plac poveștile de dragoste, săriți-o. Huo!

wp-1582019048070..jpg

Păsări – de aici am început s-o dau în suprarealism. E dreptul meu, la naiba! Și nu e despre păsări, e o metaforă!

Ochiul de apă e despre cum să nu fii calic în viață. Punct.

Amintiri dintr-o vitrină, oh, această poveste despre amintirile unei  delicate fete de porțelan pe care, dacă n-aș fi patetic de timidă și n-aș avea un simț al penibilului ieșit din comun, m-aș fi dus să o cerșesc de la proprietăreasă, ba i-aș fi dat și bani, dar nu m-am dus și rău am făcut.

img_20160929_090354.jpg

Atunci când un om întâlnit în viața de zi cu zi îți lasă impresia că e cu totul și cu totul altceva, te apuci și scrii despre asta. Amalia.

Există zâne și zâne, iar ceea ce le face să fie magice e treaba lor. Zâna mea e reală și cântă la trompetă. Fiți cu băgare de seamă dacă treceți pe acolo, Zâna care cânta la trompetă vrea ceva de la voi. Muahahahahaaaaa! Ce te-a apucat, că nu-i de groază? Taci! Taci tu! Băi, eu sunt scriitorul, scriu ce vreau, tu ești doar o contabilă la serviciu! Vă rog frumos să mă scuzați.

untitled

Lupul de sticlă o să vă frângă inima. Cu muci o să plângeți. Na, că iar am zis muci. Batista!

Doamnelor și domnilor, Ultimaaaaaaaaa varăăăăăăăăăăăă, de și cu mine când eram mică! Nu puteți rata așa ceva, veți vedea perdeluțe brodate, moși mustăcioși, cruci de mormânt și mai ales bomboaneeeeeeee. Dulci și lipicioase. Bleac.

Dacă n-aveți imaginație, e fix problema voastră, n-o să-l vedeți pe Ioachim. Păcat, mare păcat!

Și dacă nu știați că păduchii fac ouă ca găinile, aflați. Luminița vă va lumina.

Demon, one of my favourite, e una din poveștile alea după care trebuie să dai cu tămâie.

FB_IMG_1562747679334.jpg

Viceversa și Tincuța, dacă aveți mommy issues, nu le citiți. Sau cu atât mai mult, citiți-le. Dor.

Când îți suni mama pentru prima dată și ea îți răspunde. Telefonul.

Aristide, după cum îi sună și numele, este un motan cu visuri. Împlinite.

Și pentru că în viața reală sunt contabilă, se întâmplă să visez inspectori. Inspectorul ăsta e mai traumatizat ca mine, citiți-l cu blândețe.

Întâlnirea este genul de poveste din care nu înțelege nimeni nimic. Ca și multe din celelalte, de altfel. Dacă vreți să vă lumineze Luminița*, întrebați cu încredere ce a vrut să spună autorul. Bineînțeles, ideea e să vă prindeți singuri și să nu mă deranjați. Vă pup!

Nu vă pup încă, mai e una. Unul, de fapt, Un domn nu prea bătrân de la scara vecină. Era să spun: faceți cunoștință cu el, dar nu mai aveți cum, că a murit, săracul. Ultima dată când l-am văzut era vânăt la față și asta era demult.

Acum, pe bune, cine ar vrea să citească așa ceva? Ați lua voi chestia asta din librării? Mă îndoiesc. Dacă, totuși, nu mai puteți dormi noaptea de curiozitate, cum am sperat că vor face prietenii mei dar nu, n-au făcut-o, o găsiți aici și aici în toate variantele posibile, așa că n-aveți nicio scuză.

___________

* habar nu am cine este Luminița