Fotografia

female-silhouette
acum câțiva ani am găsit
în pădurea deasă prin care rătăceam
o poieniță
în care ningea frumos
și pustiu
am socotit-o potrivită pentru a poposi
în ea
în fond eram atât de obosită
și cuvintele îmi erau atât de ponosite
că meritam o poieniță
numai a mea
m-am odihnit preț de vreo două vieți
cu capul pe niște amintiri
strânse în grabă
apoi m-am apucat să înalț
fără să știu
chiar în mijloc
un altar
pe care ți-am adus ca jertfe lacrimi
ofuri
și pietre
și te-am strigat pe nume
neștiind că tu
ești chiar eu
mai târziu am aflat că poza
din care m-ai fi privit cu chipul meu
a fost furată
cu tot cu portofelul
în care fusese pusă după ce a fost găsită
pe o legitimație
de serviciu
și m-am mirat
nu știam că dumnezeelor care își abandonează
copiii
li se dau legitimații
de serviciu

foto

Anunțuri

apocalipsă

turla se-nalță către un nor,
ziua-și agață soarele-n păr
și dumnezeul joacă hazard,
zâmbind ușor.

un pic ateu, zeflemitor,
își umple pipa cu flori de măr
din primăvara de peste gard,
tușind sonor.

ora-i târzie, stelele mor,
nimeni nu-nalță rugă-n pridvor,
– îmi trece vremea, oftează el
sfâșietor.

în care mi se arată cum

și cum m-a apucat pe mine un zvâc într-o zi și cum am deschis eu Facebook-ul cu numele din buletin și cum am aruncat eu acolo câteva texte de pe blog cu comentarii aferente cât să se prindă lumea că eu le-am scris

și cum s-a prins lumea că eu le-am scris și cum au fost vreo doi care au dat like și cum mi s-au părut mie extraordinar de mulți ăia doi care-au dat like

și cum familia și prietenii s-au apucat să cumpere cartea și să-mi ceară autograf ca și cum era o carte adevărată, iar eu un scriitor adevărat, și cum mama lui M., auzind că am scris o carte, a întrebat-o pe M. ce carte a scris S., că S. e contabilă, și cum M. de-abia s-a abținut să nu-i spună că am scris o carte de contabilitate și, în loc, i-a dat cartea să o citească și a citit mama lui M. cartea, uimită că nu e o carte de contabilitate

și cum m-a-ntrebat L., o fată din cartier cu care mă știu de când lumea, dacă eu scriu aici și cum i-am zis eu că da și cum a zis ea că scriu fain (sau interesant, sau cum o fi zis, că nu mai știu, că m-am emoționat) și cum m-am emoționat eu și am început să-i povestesc ce și cum e cu scrisul ăsta și ea nu a părut să creadă că sunt nebună

și cum o colegă de școală generală m-a întrebat dacă găsește cărțile și-n altă parte decât acolo și cum iar m-am emoționat și ea m-a felicitat

și cum m-am întâlnit ieri cu nenea G., tatăl lui F., prietena mea din copilărie, și cum m-a luat el deoparte, că eram pe mijlocul străzii când ne-am întâlnit, și cum m-a întrebat el îngrijorat, după alte câteva întrebări preliminare despre ce-ți face familia, sunteți bine cu toții, dar tu ești bine, sigur, mai ești cu băiatul ăla?

și cum mi-am dat eu seama că mai bine aș fi scris o carte de contabilitate

intersecție

timpul a fugit
în acorduri de xilofon topit
lăsându-și în urmă
ceasul rău
la intersecție de străzi

de atunci
câte un bețiv dezolat
își caută
absent
timpul către casă

mission: impossible

aplauze

pe strada castanilor
a căzut
în sfârșit
ultima frunză

teenage l♥ve

img_20171109_105947_210-2087978534.jpg

se smulg fără grijă
copilăriei
un pegas
celest
și o selenă
nepârguită
se dau pe mâna
cupidă
a unui arcaș
neexperimentat
care gângurește
incantații
și se joacă
cu frecvențe
și intensități
și se obține
negreșit
cel mai perfect
haos
întâlnit
vreodată