Fotografia

female-silhouette
acum câțiva ani am găsit
în pădurea deasă prin care rătăceam
o poieniță
în care ningea frumos
și pustiu
am socotit-o potrivită pentru a poposi
în ea
în fond eram atât de obosită
și cuvintele îmi erau atât de ponosite
că meritam o poieniță
numai a mea
m-am odihnit preț de vreo două vieți
cu capul pe niște amintiri
strânse în grabă
apoi m-am apucat să înalț
fără să știu
chiar în mijloc
un altar
pe care ți-am adus ca jertfe lacrimi
ofuri
și pietre
și te-am strigat pe nume
neștiind că tu
ești chiar eu
mai târziu am aflat că poza
din care m-ai fi privit cu chipul meu
a fost furată
cu tot cu portofelul
în care fusese pusă după ce a fost găsită
pe o legitimație
de serviciu
și m-am mirat
nu știam că dumnezeelor care își abandonează
copiii
li se dau legitimații
de serviciu

foto

Anunțuri

apocalipsă

turla se-nalță către un nor,
ziua-și agață soarele-n păr
și dumnezeul joacă hazard,
zâmbind ușor.

un pic ateu, zeflemitor,
își umple pipa cu flori de măr
din primăvara de peste gard,
tușind sonor.

ora-i târzie, stelele mor,
nimeni nu-nalță rugă-n pridvor,
– îmi trece vremea, oftează el
sfâșietor.

intersecție

timpul a fugit
în acorduri de xilofon topit
lăsându-și în urmă
ceasul rău
la intersecție de străzi

de atunci
câte un bețiv dezolat
își caută
absent
timpul către casă

mission: impossible

aplauze

pe strada castanilor
a căzut
în sfârșit
ultima frunză

teenage l♥ve

img_20171109_105947_210-2087978534.jpg

se smulg fără grijă
copilăriei
un pegas
celest
și o selenă
nepârguită
se dau pe mâna
cupidă
a unui arcaș
neexperimentat
care gângurește
incantații
și se joacă
cu frecvențe
și intensități
și se obține
negreșit
cel mai perfect
haos
întâlnit
vreodată

eter

se vede bine
de-acolo de la tine?
ne vezi pe toți?
îți amintești de mine?
ai fost plecat?
nu te-am văzut o vreme.
sau ai uitat
să te ascunzi prin crizanteme
și prin copaci, cum o făceai odată,
să simt că ești aici
ca altădată,
să îmi închipui că sunt toate bine.

se vede bine?
îți amintești de mine?
tata,
ai ochelarii la tine?

Octombrie în toi

Era o toamnă blândă, octombrie în toi,
În toată lumea, parcă, mai rămăsesem noi
Și ceva frunze prinse în dansul de apoi.
Era o toamnă caldă, parcă era-ntr-o joi.

O salcie și-o doamnă ce semănau leit
(Doar că în capul doamnei nu te urcai voit)
Stăteau de strajă, sure, ca stânca de granit,
Și pe aleea-ngustă se circula grăbit.

Bătrâna doamnă bună ne-ntâmpina zâmbind,
În salcie, trei vrăbii se învrăjbeau, hulind,
– Octombrie e încă frumos în ăst oraș!
Și salcia își plânse o frunză de necaz.

Toți tații din vecini făceau în beci festin
Cu struguri negri-n teasc, cu râsete și vin;
Nevestele, prin case, purtau discuții lungi
Despre copii, situații, dulcețuri, fuste-n dungi.

Copii eram doar noi și-ncă vreo doi mai mici,
Ce căutau în toamnă vara ca un arici
Cu țepii scoși de-acum, cu ceață și cu fum.
Din salcie, un dor mi se va face scrum.