Croitoreasa

dimineața a dat buzna pe străduța îngustă
și s-a oprit în fața atelierului de croitorie,
a doua casă pe dreapta:
cea gri
cu obloane albe,
și poartă roșie;
a deschis poarta,
a intrat în curte
și a bătut în ușă.
croitoreasa și-a pus ochelarii pe nas
și metrul de croitorie la gât,
a descuiat ușa albă de lemn
cu cheia mare de fier,
a îndreptat plăcuța agățată sub streașină,
pe care scria
cu litere elegante:
croitorie și reparații
și a poftit-o înăuntru.
dimineața a mângâiat blând toate obiectele din cameră
și s-a așezat pe scaunul croitoresei;
croitoreasa a deschis larg fereastra
și a zâmbit dimineții;
o rază de soare s-a aruncat pieziș înăuntru
și s-a așezat de-a latul mașinii de cusut,
ce-și sfârșea somnul într-un colț,
întinzându-și agale pedala,
scuturându-și mosorul de ață liliachie
rămas de la cusătura de ieri,
deschizându-și și închizându-și sertărașele
ca un om care se caută prin buzunare
după ceva demult uitat.
croitoreasa a șters-o ușor de praf,
a uns-o pe la încheieturi
să se dezmorțească,
a luat din pernuța de ace cinci-șase bolduri
prinzându-le cu colțul gurii
și,
înainte să schimbe mosorul,
a întrebat dimineața
ce aștepta nerăbdătoare:
– ce destin croim azi?

Fluturele care a bătut de patruzeci și trei de ori din aripi

poți să iei amintirea aia
în care mama striga
iar tatei îi dăduseră lacrimile
și s-o arunci
oricum tu nu vezi problema
vezi numai ce vrei tu
și oricât te-ai chinui
mama are dreptate
iar lacrimile tatei au fost
în zadar
ce nu știe mama e că tu
poți să te sufoci
cu cuvintele celor
pe ai căror umeri ai crezut
că poți să plângi
chiar și fără motiv
atunci când îți vine
și că liniștea e o iluzie
născută inoportun
din impresia unui fluture
care crede că dacă a bătut
de patruzeci și trei de ori din aripi
a ajuns pe drumul cel bun

geometrie

pământul s-a rotunjit dintr-o dată la loc
după ce o săptămână întreagă a fost cubic
și toată lumea s-a adunat pe la colțuri
nevorbind despre nimic altceva
decât despre geometrie
până ce colțurile au început să se netezească
și vorbele să se topească
precum umbra unui cosinus
proiectată pe un zid năpădit de iederă
ceea ce este matematic imposibil
datorită faptului că eu
n-am înțeles niciodată de ce oamenii
nu pot vorbi despre geometrie
în termeni rotunzi

street view

să te plimbi
pe un drum județean
în toiul verii
lui douămiidoișpe
când tu ești
de luni bune
în douămiișaptiște
e unicul lucru
pe care îl poți face
atunci când cauți
cu încăpățânare
o mamă
care n-a vrut
să fie a ta;
mai mult decât
o dacie veche
într-o curte prăfuită
o babă cu batic
în fața unei porți închise
un cortegiu funerar
cu tot cu popă
pe mijlocul drumului județean
și un vag sentiment
de infidelitate
n-ai ce să găsești
dar măcar știi
că ai făcut
tot posibilul

Frumoasele păpuși

Două băbuțe cu basma și șorțuri cusute parcă de un păpușar grăbit și aruncate într-o ladă veche, uitate-acolo secole și-un pic, au ridicat cortina de la colțuri și dintr-o dată s-au dezvăluit, în cadrul unui gard cam ruginit, privirilor care treceau pe-acolo.

– Ce e acolo? a-ntrebat ghiduș un trecător mirat zâmbind vădit la apariția aceasta nepereche a celor două șorțuri și un pic, ce-au ridicat cortina de la colțuri și dintr-o dată s-au dezvăluit, în cadrul unui gard cam ruginit, privirilor care treceau pe-acolo.

– E teatru! a strigat pripit băbuța dreaptă-adăugând subit:

– E teatru de păpuși! (se vede) și a tăcut cu tâlc un pic, ținând cortina ridicată de la colțuri, privind la trecătorul cel uimit, din cadrul gardului cel ruginit.

Căci păpușarul ce-a cusut grăbit două băbuțe cu basma și șorțuri le-a dat și viață cât să aib-un pic, le-a dat și râs în inimi, chiar și jocuri; păpuși, se vede bine, ridicând cortina cea pe loc improvizată.

– E teatru de păpuși!

(Cine s-ar fi gândit?)