Self-awareness

Mă trezesc dimineața,
mă uit în oglindă
fără să mă privesc
niciodată
în ochi
și îmi îndrept
brusc
atenția către lume:
e absolut uimitor
cum devin
cea mai înțeleaptă
și minunată
ființă
din univers,
ar fi păcat
să nu știe toți
asta.

Reclame

Potopul

Știi,
eu n-am fost niciodată
nici iarbă,
nici cântec,
poate doar un pic de nor
din care a pornit,
absurd,
Potopul.
Și n-am putut să mă salvez,
dar am reușit,
cumva,
să-l închid în mine
sau să-l eliberez,
nu mai știu,
oricum,
e chestie de imagine,
pe care tu
nu ai văzut-o niciodată,
așa cum nu ai văzut
că înainte de a-l închide în mine
sau de a-l elibera,
nu mai știu,
a atins
inexorabil
tot ce iubesc,
fapt care ți-a suprimat
tot dreptul
de a mă judeca.

întâmplare

băiatul își puse bucuria deoparte
să o aibă pentru când o fi singur
și cu cel mai vinovat ton din lume
îi spuse mamei
– mi-am pierdut papucii de sport
e adevărat că mai și înjurase de vreo două ori
cu băieții prin curtea școlii
nu cine știe ce
doar cât să arate că nu mai e fraierul
pe care îl băteau toți
la vechea școală
ba chiar mai și vorbise în ora de engleză
mai tare ca profesoara
pentru că observase că aici copiii sunt buni
și îl ascultă
dar nu îi spunea mamei lucrurile acestea
ca să nu o supere
o mamă supărată nu este niciodată
un lucru bun
dar dispariția papucilor de sport nu avea cum să o ascundă
așa că îi spuse mamei
– mi-am pierdut papucii de sport
omițând locul
împrejurările
și toate celelalte detalii
pentru că băieții de nouă ani nu știu
că oamenii mari văd
și înțeleg
mai multe decât par
iar mama știa că băiatul se distrase
cel mai bine
atunci când florin îi aruncase
papucii de sport
pe scheletul metalic din tavanul sălii de sport
unde atârnă
ornamental
de atunci

motherless child

c719a51480b94f39f8b91cb11a7fd610--adult-children-creative-advertising
copilul din mine
stă într-un colț
în întuneric
și plânge surd
și mut
a aflat
de curând
că niciuna
din cele două
mame
pe care le-a avut
nu l-a vrut
și nu l-a iubit
dar a uitat
că mama din mine
i-a promis
că-l va iubi
necondiționat
până la sfârșitul
timpului

foto

10+

wp-image-938190085

– e o poezie de copil!
a spus cineva,
întinzându-mi un omuleț-sarma ce executa,
cu ochii închiși și tumefiați,
cele mai dubioase strâmbături și orăcăieli,
apoi s-a dat de trei ori peste cap
și s-a transformat în cea mai pură formă de iubire
cunoscută de om,
m-a luat de deget,
a râs
și m-a făcut să mă simt
acasă.

– altă dată să nu mă mai mănânci!
a spus copilul,
privind o poză cu un omuleț-sarma ce-mi aterizase
din țara omuleților-sarma,
fix în mijlocul inimii,
apoi s-a dat de trei ori peste cap
și s-a transformat în cel mai iscusit delfin, cavaler și căluț de mare
cunoscut de om,
m-a luat de mână,
a râs
și mi-a arătat esența
tuturor lucrurilor.

– diiiii, căluții mei!
a strigat băiatul,
desenând soare pe cerul sub care nu se mai vedea nimic
în afară de o durere deasă
și un căruț roz,
apoi s-a dat de trei ori peste cap
și s-a transformat în cel mai desăvârșit înger pământean
cunoscut de om,
m-a luat de mână,
a râs
și m-a trecut podul
ăla rupt.

– mie îmi place cu voi aici!
a spus adolescentul,
mai dezlegând un nod gordian,
din funia plină de noduri gordiene
ce-o port cunună,
apoi nu s-a mai dat de trei ori peste cap
și nu s-a mai transformat în nimic
cunoscut de om,
ci doar m-a luat de mână,
a râs
și m-a întrebat
– ce făceai acum (șaptespre)zece ani?

(te ador, copile, și îți urez, alături de tradiționalele Numai Daniel și Numai Fuma, Numai Fericire!)

wp-image-1159753766