Moldovenii

wp-1502351059984.

Am ajuns acolo toropiți de căldură, după ce am lăsat în urmă Humuleștii lui Creangă și Cetatea Neamțului. Cetatea de Scaun a Sucevei am lăsat-o pe altă dată. În Vestul țării era cod roșu de caniculă, acolo doar portocaliu. De pe panoul de la intrarea în județ, Eminescu, Enescu, Iorga și Luchian ne-au avertizat că intrăm într-o lume nu oricum, ci în chiar Botoșaniul lor, acolo unde-ți vine să mângâi țara pe creștet, apoi șoseaua s-a făcut carusel și a început să șerpuiască leneș printre dealuri: urca, se odihnea un pic, cobora, iar urca, iar se odihnea un pic, iar cobora. Dar noi aveam de sărbătorit, așa că am lăsat în treaba lor și dealurile, și șoseaua, am salutat din mers gâștele și am oprit în fața unei porți, pe o uliță ce semăna izbitor cu ulițele copilăriei. Sărbătorita făcea șaptezeci de ani peste două zile, iar noi ne-am gândit că e momentul să reînceapă să se dea în scrânciob, deși eu nu o cunoscusem încă. Dar îl cunoșteam pe băiatul ei cel mic, ăsta de mi-e curcubeu în suflet, și mi-era de-ajuns. Am sperat să nu fie acasă, pentru simplul motiv că scrânciobul era dezmembrat, în mașină, iar inima mea stătea să pleznească de emoție. Ne-au întâmpinat câinii mârâind. Curtea aștepta tăcută, cu căsuța albastră într-o parte și merii plini de rod în cealaltă. Ne-am apucat să montăm leagănul, am scos apă din fântână, ne-am amintit de satul și fântâna bunicilor, de Cernobîlul care ne-a lăsat fără apă într-o dimineață, de picioarele goale și murdare de colb, de corcodușele mari și galbene din curțile din spate ale tuturor vremurilor, de dorul care ne-a fost fără ca măcar să știm, apoi am plecat în oraș. La umbra unui cartier verde-verde, mi-am aruncat teama într-un tufiș, am bântuit printr-un mall și am trecut pe lângă oameni ieșiți la plimbare sâmbătă seara. La apus m-am lăsat din nou în voia caruselului șerpuitor, spre brațele deschise ale mamei-sărbătorite, care ne-a primit cu lumină în ochi chiar și pe noi, ăștia de nu eram ai ei și nu ne văzuse niciodată. Caldă ca fi’-su – curcubeul.

Tot ce a urmat a fost firesc: moldovenii, iuți și primitori, cu cuvintele lor învârtite și voioșia lor molipsitoare, cu relațiile lor complicate de rudenie, cumetrie și cuscrie, ne-au făcut să ne simțim de-ai lor. Am părăsit dealurile luni pe la trei, dar ne-am lăsat câte un bob de suflet la colțul casei, la rădăcina corcodușilor, pe acoperișul înzorzonat cu flori de tinichea al fântânii și prin toate cârciumăresele colorate, să fie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s